LÁTURĂ, laturi, s. f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcție. ◊ Loc. adv. În lături = la o parte, într-o parte. Pe lături = într-o parte și în alta. Pe de lături = alături, pe lângă; fig. pe ocolite, indirect. ◊ Loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ◊ Expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (Înv. și pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ținut. ◊ Expr. A bate laturile = a umbla fugar. 2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru. 3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [Pl. și: lături. – Var.: láture s. f.] – Lat. *latora (= latera, pl. lui latus, -eris). Vezi definitia »

fílă (fíle), s. f. – Foaie, pagină. – Mr. filă. Ngr. φύλλον (DAR; Gáldi 189). În trecut s-a întrebuințat și forma filadă, s. f., din ngr. φυλλάδα. – Der. fila, vb. (a răsfoi încet în mînă cărțile de joc). Vezi definitia »

PLUMÚLĂ, plumule, s. f. Parte a embrionului vegetal care constituie rudimentul părților aeriene ale unei plante. – Din lat. plumula, fr. plumule. Vezi definitia »

PRAGMÁTICĂ s.f. Parte a semioticii care studiază modul în care omul înțelege și folosește semnele. [Cf. engl. pragmatics, germ. Pragmatik]. Vezi definitia »

a sta ca o balegă / ca o plăcintă expr. (vulg.) a fi pasiv / comod. Vezi definitia »