custúră (custúri), s. f. – 1. Lama unui cuțit sau a oricărui instrument tăios. – 2. Cuțit, briceag. – 3. Cuțit care nu taie. – 4. Cuțit de rindea. – 5. Brăzdar de plug. – 6. Cuțit de cizmărie. – 7. Creastă de munte, pisc. – Var. custure, cusutură, cuțitură. Mr. custură. Origine incertă. Apare și în bg., slov. kustura, sb. kùstura, mag. kusztor(a), fapt pentru care s-a considerat de origine sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 89; Conev, 66, 69); însă cuvîntul nu poate fi autentic sl., și mai curînd pare a proveni din rom. (Berneker 652; Skok, Slavia, IV, 338; cf. și Capidan, Raporturile, 207 și Drăganu, Dacor., VII, 109, pentru originea rom. a mag.) Astfel stînd lucrurile, se consideră că custură este o reducere de la cuțitură, din lat. *cotire „a face vîrf”, cu aceeași reducere ca neguțător › negustor sau toți trei › tustrei (Laurian; Tiktin; Pascu, I, 74; DAR; Scriban). Der. din tc. ustura (Popescu-Ciocănel 27), pare puțin probabilă. Vezi definitia »

IÓLĂ, iole, s. f. Ambarcație sportivă îngustă și ușoară, cu o velă prinsă de un catarg, condusă de o singură persoană. – Din fr. yole. Vezi definitia »

GÓȘTINĂ, goștini, s. f. (În evul mediu în Țara Românească și în Moldova) Dare care se percepea în oi, porci sau vaci. – Et. nec. Vezi definitia »

PASTORÁLĂ s.f. 1. Operă literară cu subiect din viața păstorilor, din mediul rustic. 2. Piesă instrumentală de factură simplă, care caută să imite atmosfera câmpenească sau păstorească. 3. Mesaj al unui episcop adresat preoților și credincioșilor în anumite ocazii. [< fr., it. pastorale]. Vezi definitia »

FERÚLĂ s.f. 1. (Ant.) Baston care constituie simbolul demnității sacerdotale. 2. Cârjă episcopală medievală. [< lat., it. ferula, cf. fr. férule]. Vezi definitia »