ROCOCÓ adj. inv. stil ~ (și s. n.) = stil de ornamentație în arhitectură și arta decorativă din sec. XVIII, de origine franceză, care urmează barocului, printr-o deosebită bogăție a decorului, prin tendința spre asimetrie și spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatică bogată etc. ◊ (p. ext.) demodat și puțin ridicol. (< fr. rococo) Vezi definitia »

FIÁSCO s. n. (Livr.) Eșec total într-o acțiune întreprinsă; insucces, nereușită. – Din it. [far] fiasco. Vezi definitia »

ECO²-, -ECÉU elem. „casă, mediu”, „proprietate, bunuri”. (< fr. éco-, cf. gr. oikos) Vezi definitia »

FUC(O)- elem. „alge marine”. (< fr. fuc/o/-, cf. lat. fucus) Vezi definitia »

LÓCO adv. (Pentru adrese) În localitate. ♦ (Referitor la mărfuri) La locul de producție sau la un punct fix de transport. [< lat. loco]. Vezi definitia »