BÓTCĂ, botce, s. f. (Reg.) Alveolă (2) în care se găsește matca. Vezi definitia »

FRANCHÍZĂ s.f. 1. (Mat.) Parte exceptată dintr-un total, exprimată în procente. 2. Clauză cuprinsă în polița de asigurare în virtutea căreia asigurătorul este exonerat de obligația de a-l despăgubi pe asigurat. 3. Scutire de taxe vamale acordată pentru bunurile importate. (cf. engl., fr. franchise) Vezi definitia »

gríndă (-de), s. f. – 1. Bîrnă. – 2. Raft, poliță. – Mr. grendă, megl. grindă. Sl. gręda (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 148; Cihac, II, 129; Iordan, Dift., 108; Conev 80; Byhan 313), cf. bg. gredá, sb., cr. greda, lituan. grinda, mag. gerend(a), ngr. γρέντα. Este dublet al lui grind, s. n. (banc de nisip; dună; colină, dîmb), din sl. grędŭ, var. de la gręda. Ambele cuvinte apar numai în sl., cu sensul de „bîrnă”, dar trebuie să-l fi avut și pe cel de „banc de nisip”, care s-a păstrat, pe lîngă grind, sb. greda (Berneker 348; DAR; după Skok 70, grind provine din sb. greda, al cărui fonetism nu pare posibil; pentru Diculescu 183, din germ. medie de sus grinte, cf. Scriban). Cf. și gresie. Der. grindar, s. n. (grindă principală); grindărie, s. f. (tîmplărie); grindiș, s. n. (osatură, schelet; schelărie; esplanadă; îngrămădire de nisip); după Graur, BL, V, 83, trebuie distinse două cuvinte diferite, unul der. de la grind și altul de la grindă. Această distincție pare inutilă deoarece grind și grindă apar și ca un cuvînt unic în grind „ax” și în grindei, s. n. (ansamblul grinzilor; inima căruței; ax; arbore; esplanadă; dîmb), de la grind cu suf. -ei (după Cihac, II, 129, din mag. gerendely; după Cancel 17, din bg. grendelĭ; pentru DAR, dintr-un sl. gręndelĭ). Grindel, s. m. (peștișor, Cobitus barbulata) pare un sing. reconstituit pe baza pl. grindei (DAR; după Lacea, Dacor., III, 752, din săs. Grendel). – Din rom. trebuie să provină formele sl., care reprezintă etimonul nazalizat, cum sînt bg. gri(e)nda (Capidan, Raporturile, 222) și rut. grynda (Candrea, Elemente, 402). Vezi definitia »

EVREÍCĂ, evreice, s. f. Femeie care face parte din neamul evreilor. – Din rus. evreika. Vezi definitia »

scorojitúră, scorojitúri, s.f. (reg.) 1. obiect deformat, uscat, scorojit. 2. vopsea sau tencuială scorojită. 3. persoană foarte slabă, scofâlcită, uscată. Vezi definitia »