lámură (-ri), s. f. 1. Metal prețios pur, masiv, autentic. – 2. Cremă, elită. Lat. lamina „bară de metal prețios” (lexiconul de la Buda; Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 411; DAR). Rezultatul pl., *lamene, a trecut în lamuri prin analogie cu pl. terminate în -uri, cf. vergură, lature, țărm; sing. lamură este o reconstituire analogică. Giuglea, Cercetări lexicografice, 14, pornește mai curînd de la un lat. *lamŭla, și Candrea de la *lamnŭla; Graur, BL, V, 103, afirmă că nici una dintre explicații nu este acceptabilă; dar nu pare să aibă dificultăți în admiterea etimonului lamina, care corespunde semantic și se poate explica și prin fonetism. Mai înainte, Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 681, și Pușcariu 935, REW 4869, se gîndiseră la lat. *remola, din re-molere, care pare mai puțin probabil, și Roesler 572 în gr. λαμπρός „strălucit(or)”. Der. lămuri, vb. (a purifica; a depura metalele; a explica, a desluși, a elucida, a netezi; a distinge), pe care Crețu 342 îl explica pornind de la lat. lumināre; nelămurit, adj. (neclar, confuz, indistinct); lămuritor, adj. (curățitor, purificator; explicativ, clarificator). Koerting 5614 îl explică pe lămuri prin lat. limulĭre, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 281. Vezi definitia »

SCHÍȚĂ s. f. 1. desen sumar reprezentând aproximativ conturul și trăsăturile specifice ale unui obiect. *desen executat repede, după o hartă sau după natură în scopul redării detaliilor topografice ale unei porțiuni de teren. 2. reprezentare sumară, în linii generale, a (concepției) unei lucrări scrise, a unui plan de acțiune etc. 3. specie literară epică în proză în care se povestește o întâmplare scurtă și simplă. 4. gest, atitudine, mișcare abia sugerată. (< it. schizzo) Vezi definitia »

FILOSOFÁLĂ, filosofále, adj. f. v. filozofală. [în DOOM 2] Vezi definitia »

CLÍCĂ, clici, s. f. Grup de oameni întovărășiți în vederea unui scop reprobabil; clan, bandă, șleahtă. – Din fr. clique. Vezi definitia »

gîrníță (gấrnițe), s. f. – Varietate de stejar (Quercus conferta). – Var. gîrneț, gîrneață. Bg., sb. granica (Cihac, II, 117; Conev 49; DAR), cf. gorun. Vezi definitia »