MÍCĂ s. f. mineral din silicat de aluminiu și potasiu cristalizat, clivabil, care abundă în rocile eruptive și metamorfice. (< fr. mica) Vezi definitia »

grădínă (grădíni), s. f. – Suprafață de teren arabil pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi. – Mr., megl. gărdină. Bg., sb. gradina (Cihac, II, 115; Meyer 119; DAR), cf. gard, și alb. gradinë. – Der. grădinar, s. m. (persoană care se ocupă de cultivarea unei grădini), cf. bg. gradinar (Conev 76), sb. gradinarĭ; grădinăreasă (var. grădinăriță), s. f. (femeie care se ocupă de cultivarea unei grădini; soție de grădinar); grădinăresc, adj. (de grădină); grădinări, vb. (a cultiva sau a îngriji grădini); grădinărie, s. f. (horticultură); grădinărit, s. n. (horticultură). Vezi definitia »

GALÉTĂ, galete, s. f. Un fel de pesmet de formă paralelipipedică, mâncat de marinari, ostași aflați în campanie etc. [Var.: galét², galeți s. m.] – Din fr. galette. Vezi definitia »

drániță (dránițe), s. f. – Șindrilă, șiță. Pol., rus. dranica (Cihac, II, 101), cf. mag. dránica. – Der. drăniți, vb. (a acoperi cu șindrilă); drănițit, s. n. (dispunerea șindrilei); drănicer, s. m. (persoană care face șindrile). Vezi definitia »

OFIURÍDĂ, ofiuride, s. f. (La pl.) Clasă de echinoderme asemănătoare cu stelele de mare, cu cinci brațe, însă mai lungi, foarte mobile, bine delimitate de discul central (Ophiuroidea); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -fi-u-. – Var.: ofiuríd s. m.] – Din fr. ophiurides. Vezi definitia »