LEXÉM s. n. morfem lexical; semantem. (< fr. lexème) Vezi definitia »

REM s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a dozelor de radiație raportate la efectul lor biologic, egală cu doza primită de un anumit țesut iradiat cu o doză absorbită de un rad. [< engl., fr. rem. / < r(öntgen) e(quivalent) m(an) – echivalentul în raze X pentru un organism uman]. Vezi definitia »

KEMKÉM s.n. Vechi instrument muzical la egipteni, cu patru coarde, care se loveau cu un bastonaș. [Cf. pers. kamangah]. Vezi definitia »

ghem (ghéme), s. n. – 1. Obiect de formă rotundă, rezultat din depănarea unor fire. – 2. Cocoloș, bulgăre. – 3. Al treilea compartiment al stomacului rumegătoarelor. – Mr. gl’om, gl’em, megl., istr. gl’em. Lat. glǒmus, prin intermediul unei forme pop. *glemus (Miklosich, Consonantismus, II, 59; Densusianu, Filologie, 447; Pușcariu 711; Candrea-Dens., 734; REW 3801; DAR; Philippide, II, 643; Iordan, ZRPh., LVI, 230; Graur, Revue de Philologie, XI, 267; Rosetti, I, 57), cf. alb. ljëms, it. ghiomo (ven. gemo). Totuși, modificarea vocalismului s-ar putea explica și ca rezultat specific limbii rom., pe baza lui *ghiom, cf. mr. gl’om, it. ghiomo, prin intermediul unei asimilări produse la pl. *ghiome › gheme. Cf. sl. glenŭ, pol. glon, pe care Berneker 301 le derivă de la același etimon lat. Der. ghemotoc, s. n. (ghem, cocoloș; obiect mototolit), cu var. etimologice ghiomotoc și cele expresive ghemoltoc, glomotoc, ciomîltoc; ghemui, vb. (a ghemotoci, a face ghem); ghemoșat, adj. (strîns, ghemuit); ghemejat, adj. (ghemuit); ghemîrdîc (var. ghemîrdoc), s. m. (mucos, țînc, puști), cu suf. expresiv; înghemui, vb. (a ghemui; a îngrămădi), al cărui ultim sens, care apare la unii scriitori moderni, de ex. la Bassarabescu, pare urmarea unei confuzii cu înghesui; (în)ghemuială, s. f. (acțiunea de a ghemui); ghibirdic (var. ghibizdoc), s. m. (pitic, năpîrstoc), formație paralelă lui ghimîrdic, cu o confuzie între ghem și gheb; ghibiroancă, s. f. (cartof); ghibirdeci, s. m. (pitic, pigmeu). Vezi definitia »

TANDÉM s. n. 1. bicicletă cu tracțiune dublă pentru două persoane, având șeile așezate una în spatele celeilalte. 2. cabrioletă descoperită, trasă de doi cai înhămați unul după altul. 3. cilindru compresor mecanic cu două tăvăluguri, egale ca mărime, ca formă și greutate. 4. poziție de montare a două sisteme tehnice care lucrează împreună, astfel încât axele lor longitudinale să fie în prelungire. 5. (fam.) asociație de două persoane (nedespărțite). (< fr., engl. tandem) Vezi definitia »