ROCOCÓ adj. invar. 1. (În arhitectură și în arta decorativă; în sintagma) Stil rococo (și substantivat, n.) = stil artistic de ornamentație răspândit în sec. XVIII, provenind din Franța, caracterizat printr-o bogăție excesivă de linii, de curbe, de ghirlande împletite asimetric, încrustate cu cochilii etc. 2. Fig. Extravagant. – Din fr. rococo. Vezi definitia »

TOBRÁLCO s. n. pânză de bumbac, fină, cu dungi sau carouri formate din combinația unor fire subțiri cu altele groase. (< fr. tobralco, germ. Tobralko) Vezi definitia »

PSITACO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) papagal”, „de papagal”. [Var. psitaci-. / < fr., it. psittaco-, cf. gr. psittakos]. Vezi definitia »

CÚNICO s. n. aliaj de cupru, nichel și cobalt. (< fr. cunico) Vezi definitia »

PÓCO adv. (muz.) puțin. ♦ ~ a ~ = încetul cu încetul, treptat. (< it. poco) Vezi definitia »