MÂNĂ?, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. â?? Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! â?? Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. â?? Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. Vezi definitia »

MÓDĂ s. f. 1. fel de a se îmbrăca, de a se purta etc., particular unei anumite epoci; gust, preferință la un moment dat pentru un anumit fel de a se îmbrăca. 2. magazin de ĕ = magazin de pălării de damă sau de accesorii pentru îmbrăcămintea femeiască; jurnal (sau revistă) de ~ = publicație care cuprinde modele de haine. (< it. moda, germ. Moda, fr. mode) Vezi definitia »

tăltinoágă s.f. (reg.) (plantă) tătăneasă. Vezi definitia »

BUTADIÉNĂ, butadiene, s. f. Hidrocarbură nesaturată, derivată din butan prin pierderea a patru atomi de hidrogen în moleculă, care se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -di-e-] – Fr. boutadiène. Vezi definitia »

PUFUITÚRĂ, pufuituri, s. f. Pufăit. – Din pufui + suf. -itură. Vezi definitia »