TĂTÁR, -Ă, tătari, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa. ♦ Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbește sau fuge fără un motiv serios. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbește foarte tare. 2. Adj. Care aparține tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tătară. – Din tc. tatar. Vezi definitia »

PERIGLANDULÁR, -Ă adj. în jurul unei glande. (< fr. périglandulaire) Vezi definitia »

CIUNGÁR, ciungari, s. m. (Reg.) Copac ce crengile (sau cu vârful) retezate. – Din ciung + suf. -ar. Vezi definitia »

corsár (corsári), s. m. – Pirat. – Var. (înv.) cursariu. It. corsaro, fr. corsaire, și înainte (sec. XVIII) din ngr. ϰουρσάρις. Vezi definitia »

PARITÁR, -Ă, paritari, -e, adj. Care satisface o anumită paritate. Vezi definitia »