ZUR interj. ♦ (substantivat, s.n.) Zornăit. Ofițerul se îndreptă spre masa cocoanelor târșâind picioarele ca să-și asculte zurul delicat al pintenilor. Vezi definitia »

IHTIOZÁUR s. m. reptilă fosilă marină, uriașă, cu corpul fusiform, ca al unui pește, și membrele transformate în palete înotătoare. (< fr. ichtyosaure) Vezi definitia »

ochi de vultur expr. acuitate vizuală deosebită. Vezi definitia »

baláur (baláuri), s. m. – 1. Dragon, monstru, hidră. – 2. Țigan. – Var. bălaur, (înv.) bălaure. Mr. bul’ar. Origine necunoscută. Pare evident că este vorba de un cuvînt identic cu alb. boljë „șarpe”, buljar „șarpe de apă” (de unde provine cu siguranță mr.), și cu sb. bla(v)or, blavur; dar nu este sigură filiația sa exactă. După Cihac, Meyer 41 și Berneker 58, rom. provine din sb., și acesta din alb., care ar reprezenta lat. bel(l)ua; totuși, sb. nu este suficient pentru a explica fonetismul rom., în timp ce, dimpotrivă, sb. pare mai curînd a se explica drept împrumut din rom. (cf. Candrea, Elementele, 407). Celelalte soluții nu oferă mai multă probalilitate: din gr. πελώριον, după Roesler 555; din belua aura, după o ipoteză curioasă a lui Philippide, II, 633; din belluarius, după Pascu, Arch. Rom., VI, 224, și Pascu, I, 84. Această ultimă ipoteză poate părea plauzibilă; dar rezultatul ei normal ar fi *bălar (cf. alb. buljar). Pascu încearcă să elimine dificultatea, presupunînd o analogie cu laur; însă nu se înțelege necesitatea unei asemenea analogii. Adăugăm că Lahovary 317 crede că este vorba de un cuvînt anterior perioadei indo-europene; și că Moldovan 422 îl derivă din arab. billaur, bullar „umflat”, care, după Dozy, Suppl. I, 110, este cuvîntul gr. βηρύλλος. Faptul că este vorba de un cuvînt balcanic, fără explicație în celelalte limbi cunoscute, ne face să credem că formele lui actuale trebuie să se reducă la o rădăcină tracică *bell- sau ber- „fiară, monstru”, care nu știm dacă ar fi coincis cu gr. πελώριον „monstru”. Pentru acest ultim cuvînt, Boissacq 765 presupune un indoeurop. *queror. Este posibil să rămînă o urmă din cuvîntul tracic pe care l-am semnalat în numele eroului mitic Bellerophon; în acest nume, legenda interpretează prima parte, βελλέρος, ca nume propriu al unui frate al personajului, considerând că numele său înseamnă „cel care ucide monstrul” (nu „cel care îl ucide pe Belleros”, cum se interpretează curent). Terminația -aur prezintă o evidentă similitudine cu cea a gr. ϰενταύρος, care pînă în prezent nu a fost explicată satisfăcător, și în care este de asemenea posibil să se întrevadă o influență tracică. Der. balauroaică, s. f. (hidră); balaoană, s. f. (țigancă). Prin rom. se explică săs. balaur „dragon” și sb. balaura, termen de insultă. Vezi definitia »

pláur s. m. – Insuliță mișcătoare formată în mlaștini cu ierburi putrezite. Probabil din lat. pabulum „furaj, pășune”, ct. it. pabbio „plante”; se poate presupune o formă intermediară *plabulum, cu l propagat sau expresiv, cf. flacără; se poate explica și printr-o încrucișare cu plavie, v. aici. Scriban îl explică prin plavie, dar explicația asta pare insuficientă. Vezi definitia »