PLÁTĂ, plăți, s. f. 1. Faptul de a plăti o sumă de bani datorată; achitare. ♦ Sistem, mod după care se plătește. 2. Sumă de bani dată cuiva pentru munca depusă, drept contravaloare a unui obiect cumpărat, a folosinței unui lucru etc. 3. Răsplată (morală) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsă care se dă cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-și lua plata = a-și primi pedeapsa cuvenită. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde știe, unde-i place. A lăsa (pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorții, a lăsa în pace. – Din sl. plata. Vezi definitia »

scálă s. f. – Febră aftoasă. Origine necunoscută. Legătură cu sl. skala „așchie” (Cihac, II, 329), nu este probabilă. Această boală care provine din cauza murdăriei, ar putea să-și lege numele întru cîtva de lat. squalidus „murdar”, mai ales că denumirea ei nu pare să fie moștenită. Vezi definitia »

NĂSCOCITÚRĂ, născocituri, s. f. (Rar) Ceea ce născocește cineva; plăsmuire. – Născoci + suf. -tură. Vezi definitia »

BĂIEȘÍȚĂ¹, băieșițe, s. f. Femeie care servește la o baie¹ publică. – Băiaș + suf. -iță. Vezi definitia »

ANERÉZĂ s. f. combatere directă a unui argument. (< fr. anherèse) Vezi definitia »