scocúț, scocúți, s.m. (înv.) scoc mic; scoculeț. Vezi definitia »

ORBÉȚ, ORBEÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb²). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb + suf. -eț. Vezi definitia »

GABLONȚ, gablonțuri, s. n. v. gablonz. Vezi definitia »

RUȘÉȚ, -EÁȚĂ, rușéți, -e, adj. 1. Roșcat. 2. Suriu. (din rus²; des folosit ca toponim) Vezi definitia »

PREPÚȚ, prepuțuri, s. n. Cută a pielii care acoperă partea anterioară a penisului. [Var.: prepúțiu s. n.] – Din lat. praeputium, fr. prépuce. Vezi definitia »