TUB s.n. 1. Țeavă de metal, de sticlă etc. 2. Recipient din metal subțire în care se țin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formațiune anatomică de formă tubulară în organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, în formă de canal, cu care se realizează sunetele vorbirii, delimitat de laringe și de buze și nări. 4. (Tehn.) Aparat în formă de țeavă în care sunt introduși doi sau mai mulți electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton care conține explozibilul și proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus]. Vezi definitia »

urlaub, s.n. „(îrg.) concediu militar, permisie”; MDA îi dă ca dată de atestare anul 1926, dar figurează și între-un text anterior, Constantin Diaconovici Loga, Epistolariul românesc, Buda, 1841: „Un ofițir mulțemește la șeful său (care poate fi general sau oberșter) pentru că i-au dat îngăduință (urlaub) de a merge în patria sa”, p. 86 (<germ. Urlaub, MDA) Vezi definitia »

RADIOCLÚB s. n. club de radioamatori. (< radio² + club) Vezi definitia »

SCRUB s.n. Fitocenoză caracteristică Australiei centrale, în care predomină tufișuri xerofite și, rar, eucalipți. [< engl. scrub]. Vezi definitia »

cub, patrat (după ung. „koczka”) Vezi definitia »