tígvă (-ve), s. f. – Dovleac, bostan (Lagenaria vulgaris). – 2. Vas făcut dintr-un bostan gol. – 3. Bidon, ploscă. – 4. Cap, devlă. – 5. Hîrcă, craniu. – Var. tidvă, titvă, tivgă, tivdă, tiugă. Sl. tyky „tigvă” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 409; Tiktin; Iordan, BL, VIII, 123; Petrovici, Dacor., X, 35), cf. sl. tykvi, bg., sb. tikva, pol. tykwa, rus. tykva (Vasmer, III, 160). Tigvă și tivgă circulă în principal în Munt., tidvă și tidvá în Mold., tiugă în Olt. De la această ultimă var. ar putea fi un dublet teucă (var. teică), s. f. (vas de lemn, ciutură; albie, canal; canal mic la moara de făină), insuficient explicat de Tiktin (de la tei), de Diculescu, Elementele, 468 (din gr. τεῦχος „instrument, covată”) și de Scriban (din tc. tekne); cf. teaucă, s. f. (cotei; vorbăreț), explicabil semantic plecînd de la zgomotul produs de apa morii sau mai precis de titirezul ei. Nu este clară legătura cu treucă, var. de la teucă? Vezi definitia »

BURSUFLÚRĂ, bursuflure, s. f. Umflătură pe suprafața unei piese ceramice, datorată gazelor generate de o ardere rapidă. – Din fr. boursouflure. Vezi definitia »

BẤRSĂ, bârse, s. f. Bucată de fier sau de lemn care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul plugului. – Cf. alb. vërz. Vezi definitia »

HOMOSINÁPSĂ s. f. sinapsă între cromozomi omologi. (< fr. homosynapse) Vezi definitia »

BORDÚRĂ (‹ fr.) s. f. 1. Marginea proeminentă a unui organ de mașină tubular, executată prin bordurare, turnare, sudare etc. 2. Bandă îngustă formată din blocuri de piatră, servind la mărginirea trotuarelor și a refugiilor. 3. Riglă de alamă folosită la tipărirea tabelelor sau la lucrările tipografice de ornamentație. 4. Fîșie, bandă sau dungă aplicată ca podoabă pe marginea unui obiect etc.; chenar. Vezi definitia »