DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Dez- + [în]gropa. Vezi definitia »

scuipá (-p, át), vb. – 1. A elimina salivă. – Var. scuipi, sch(i)u(o)pi, st(i)ui, Banat șchi(o)pi, știpi, știpa, Mold. stupi, stuchi, scupi. Mr. ascuchiu, ascuchire, megl. scupés, scupiri. Lat. conspuĕre, prin intermediul unor rezultate populare care se pare că nu au variat încă din epoca romană. Cu reducerea normală a lui ns › s, rezultatul *cospuĕre (montañés, port. cuspir) ar fi ajuns la o metateză *scupuere › *scupire (v. fr. escopir, sp. escupir), care explică și rezultatul rom. Totuși interpretările variază mult. S-a propus o evoluție *exconspuĕre › excuppere (G. Paris, Rom., XVI, 153); *esconspῑre (Cornu, Rom., IX, 130; Pușcariu 1556; Tiktin); *expuĕre (Cihac, I, 249; Koerting 3374); *scuppῑre, de origine imitativă (Meyer-Lübke, ZRPh., X, 173; REW 8014); *stupῑre (Densusianu, Hlr., 197); *sputāre (Meyer 336); *conspāre (Pascu, I, 43). Forma cea mai veche este scuipi, la Coresi; dacă se ține cont de var., este de uz general (ALR, I, 87). Der. scuipat (var. scuipit, scuipătură, stupit, stupitură), s. n. (faptul de a scuipa); scuipătoare, s. f. (vas în care se scuipă; Arg., gură). Vezi definitia »

ÎNNISIPÁ vb. refl. (despre drumuri) a se acoperi cu un strat de nisip adus de vânt. ◊ (despre canale, conducte) a se astupa cu nisip. (< în- + nisip) Vezi definitia »

crăpá (crắp, crăpát), vb. – 1. A desface brusc în mai multe bucăți, a plesni, a se sparge. – 2. A se desface, a se despica. – 3. A plesni, a pocni, a trosni. – 4. A sfărîma, a fărîmița. – 5. A se prăpădi, a nu mai putea (de gras, de invidie, de rîs). – 6. A muri. – 7. A întredeschide. – 8. A se deschide (despre boboci). – 9. A se face ziuă, a se lumina. – 10. (Fam.) A mînca foarte mult, cu lăcomie. Var. (Bihor) crepeți. Mr. crep, cripai, cripată, cripare, megl. crep, cripari, istr. crepu. Lat. crĕpāre (Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 408; Candrea-Dens., 401; REW 2313; DAR); cf. it. crepare, prov. crebar, fr. crever, sp., port. quebrar. Sensul 6 apare și în cuvintele it. și fr., cf. germ. krepieren. – Der. crăpăcios, adj. (sfărîmicios); crăpîcea, s. f. (poreclă a celor mîncăcioși); crăpelniță, s. f. (fam., mîncare); crăpat (var. crepăt, crăpet), s. n. (zori, răsărit; dogoare ), pe care DAR încearcă să-l pună în legătură cu lat. crepitus, dar care poate fi der. internă (DAR consideră neclar sensul 2, care datorează ideii de „căldură ce face omul să moară” = „crăpa”); crăpătură, s. f. (deschizătură; plesnitură, fisură; spațiu îngust la o ușă întredeschisă; crăpare a pielii de pe față; crăpare a buzelor), care poate fi și reprezentant al alt. crepatūra (Pușcariu 409; Candrea-Dens., 402; REW 2314; DAR), ca der. internă a rom. (cf. și mr. crăpitură, calpitură, cripitură). Din rom. provine ngr. ϰριπιτούρα (Murnu, Lehnw., 30). Vezi definitia »

culpa medicala Vezi definitia »