TARÁȘ s. m. v. tarac. Vezi definitia »

făgáș (-șe), s. n. – Urmă, brazdă, urmă de roată. – Var. (Mold., Trans.) vagas, ogaș, hogaș, (Trans.) hăgaș, hăgău. Mag. vágás (Cihac, II, 537; Gáldi, Dict., 95; DAR). După Drăganu, Dacor., VI, 275, alterarea consoanei inițiale se explică prin încrucișarea cu mag. forga „cotitură”, ipoteză puțin probabilă. Cf. sb., cr., rut. vagaš. După DAR, var. hăgău ar proveni din mag. hágo. – Der. hoagă, s. f. (groapă cu apă; pîrîu). Vezi definitia »

țintéș, țínteșă, adj. (reg.) 1. îndreptat către o țintă. 2. bun țintaș. 3. țeapăn. 4. țintat; cu o țintă în frunte (un animal). Vezi definitia »

CLAVIRÁȘ, clavirașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui clavir. – Clavir + suf. -aș. Vezi definitia »

stăpânáș, stăpânáși, s.m. (reg.) stăpân de pământ, deținător, posesor. Vezi definitia »