PRÁXĂ s. f. v. praxis. Vezi definitia »

CULTÚRĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale multe și temeinice. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. ◊ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor animale. Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor; colonie de bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. – Din fr. culture, lat. cultura. Vezi definitia »

DEGENERESCÉNȚĂ s.f. 1. Tendință de degenerare. ♦ Modificare patologică regresivă a unui țesut sau organ. 2. (Mat.) Existența mai multor funcții proprii corespunzătoare unei singure valori proprii a unui operator. [Cf. fr. dégénérescence]. Vezi definitia »

COROBEÁȚĂ, corobețe, s. f. (Reg.) Măr pădureț. – Et. nec. Vezi definitia »

meclă, mecle s. f. 1. cap, țeastă. 2. față, figură omenească. 3. individ, persoană. Vezi definitia »