CENTRALÍSM s. n. Sistem de organizare administrativă, economică sau politică, potrivit căruia instituțiile locale se află (în orice problemă) în subordinea instituțiilor centrale și lucrează după dispozițiile acestora. ♦ (Ieșit din uz) Centralism democratic = principiu de bază propriu organizării și activității partidelor comuniste și muncitorești, care susținea îmbinarea centralismului cu democrația, conducerea centralizată cu participarea membrilor colectivității. – Din fr. centralisme. Cf. rus. țentralizm. Vezi definitia »

CONCILIATORÍSM s.n. Atitudine, acțiune conciliatoare; împăciuitorism, oportunism. [Pron. -li-a-. / < it. conciliatorismo]. Vezi definitia »

INTELECTUALÍSM s. n. 1. concepție care afirmă capacitatea intelectului, a rațiunii de a cunoaște lumea. 2. concepție care reduce procesele afective și voliționale la cele intelectuale. 3. doctrină care reduce actul moral la înțelegerea, la cunoașterea binelui, care susține preeminența elementului intelectual în cadrul actului moral. (< fr. intellectualisme) Vezi definitia »

LARINGOSPÁSM, laringospasme, s. n. (Med.) Spasm al mușchilor glotici. – Din fr. laryngospasme. Vezi definitia »

MANIERÍSM s. n. 1. Comportare manifestată prin lipsă de naturalețe, artificialitate, afectare². 2. Formalism în realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanică și repetată a anumitor procedee. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniérisme. Vezi definitia »