strălucí (-césc, -ít), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri. – Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor). Vezi definitia »

înșomoltocí, înșomoltocésc, vb. IV (reg.) a face șomoltoc, mototol; a învăli, a înfășura, a înfofoli, a înșongoia, a îmbondori, a încotoșmăna. Vezi definitia »

tuzlúci s.m. pl. (înv.) învelitoare de postav care acoperă glezna și partea de deasupra a încălțămintei bărbătești; ghetre. Vezi definitia »

HOLCÍ, holcesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie. – Din holcă. Vezi definitia »

PROCI adv. (Înv.) Și așa mai departe. – Din sl. procĩ. Vezi definitia »