MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica. Vezi definitia »

HIPEREMÉZĂ s.f. Vomitare abundentă. [< fr. hyperémèse]. Vezi definitia »

MEIÓZĂ s.f. (Biol.) Diviziune celulară mitotică, în care celulele formate au jumătate din numărul cromozomilor celulei-mamă. [Pron. -me-io-. / < fr. méiose, cf. gr. meiosis – scădere]. Vezi definitia »

CIRÓZĂ, ciroze, s. f. Boală cronică a ficatului, caracterizată prin înmulțirea anormală a țesutului conjunctiv și prin distrugerea treptată a celulelor hepatice. – Din fr. cirrhose. Vezi definitia »

PRĂJEÁLĂ, prăjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) prăji. 2. Făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, folosită la pregătirea unor mâncăruri; rântaș; p. gener. aliment prăjit în grăsime. – Prăji + suf. -eală. Vezi definitia »