LÓITRĂ, loitre, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței, constând dintr-un fel de scară, care în partea de jos se sprijină de dric, iar în partea de sus se prinde de leuci; draghină. – Din scr. lo(i)tra. Vezi definitia »

rodată, rodate s. f. (d. femei) ușuratică, cu experiență sexuală bogată. Vezi definitia »

HIEROGLÍFĂ s.f. 1. Semn al scrierii vechilor egipteni, care reprezenta cu ajutorul unor figuri lucrurile sau ființele despre care se scria. ◊ Teoria hieroglifelor = teorie agnostică potrivit căreia senzațiile și reprezentările omului nu sunt o copie a obiectelor, ci numai semne convenționale, simboluri, care nu au nimic comun cu obiectele reale și cu însușirile lor. 2. (Fig.; ironic) Scris urât, neciteț, indescifrabil; lucru greu de descifrat. [Pron. hi-e-, var. ieroglifă s.f. / < fr. hiéroglyphe, cf. gr. hieros – sacru, glyphein – a grava]. Vezi definitia »

CUNÚNĂ, cununi, s. f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munți (sau de dealuri, de păduri) = lanț, șir de munți sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război și la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. – Lat. corona. Vezi definitia »

MENIÁNĂ s. f. balcon sau terasă exterioară la casele romane ori italienești. (< fr. méniane, lat. menianum) Vezi definitia »