CĂLĂRÉSC, -EÁSCĂ, călărești, adj. (Înv.) De călăreț; de cavalerie. Oști călărești. – Călare + suf. -esc. Vezi definitia »

OBELÍSC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui stâlp înalt și ascuțit la vârf, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții. ♦ Stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură. – Din fr. obélisque. Vezi definitia »

SECUIÉSC, -IÁSCĂ, secuiești, adj. Care aparține secuilor, privitor la secui. [Pr.: -cu-iesc] – Secui + suf. -esc. Vezi definitia »

PISC², piscuri, s. n. 1. Vârf ascuțit (și golaș) de munte sau de deal, dominând o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capătul din față, ascuțit și încovoiat în sus, al unei ambarcații. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixează proțapul. – Et. nec. Vezi definitia »

COȘMARÉSC, -Ă adj. de coșmar. (după fr. cauchemaresque) Vezi definitia »