INDICATÓR, -OÁRE adj. Care indică, care face cunoscut. // s.n. 1. Aparat care arată valoarea unei mărimi măsurate. 2. Semn de indicare a direcției, a distanței pe un drum etc. 3. Lucrare folosită ca îndrumător. // s.m. Substanță care, printr-o modificare a culorii sale, indică caracterul acid sau bazic al altei substanțe. // s.f. (Mat.) Curbă auxiliară care ajută la studiul curbelor și al suprafețelor. [Cf. fr. indicateur]. Vezi definitia »

DÂMBUȘÓR, dâmbușoare, s. n. Dâmbuleț. – Dâmb + suf. -ușor. Vezi definitia »

PROCLAMATÓR, -OÁRE, proclamatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o proclamație, care proclamă ceva în public. – Din fr. proclamateur. Vezi definitia »

UMÓR s. n. Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică ce constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații în general firești. [Var.: humór s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour. Vezi definitia »

BOȚIȘÓR, boțișoare, s. n. Diminutiv al lui boț¹. – Boț + suf. -ișor. Vezi definitia »