INSTRUMÉNT, instrumente, s. n. 1. Unealtă, aparat cu ajutorul căruia se efectuează o anumită operație. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forță, lucru, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. 3. (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcțiune exclusiv gramaticală și care nu se poate întrebuința singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internațional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum. Vezi definitia »

SATURÁNT adj.m. (Despre factori fizico-chimici) Care produce saturația unei soluții, unei combinații etc. [< fr. saturant]. Vezi definitia »

CIRCULÁNT, -Ă adj. care circulă. ♦ capital ~ = parte a capitalului productiv, formată din materii prime, combustibili etc., care se regăsește în mărfuri. (< fr. circulant) Vezi definitia »

CONSIMȚĂMÂNT s.n. Încuviințare, aprobare. [Var. consimțimânt s.n. / < consimți, după fr. consentement]. Vezi definitia »

DISONÁNT, -Ă adj. Neplăcut pentru auz, care produce disonanță. [< fr. dissonant]. Vezi definitia »