BLEOT, BLEOÁTĂ, bleoți, bleoate, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, nătâng. – Germ. blöd. Vezi definitia »

clópot (clópote), s. n. – 1. Obiect metalic în formă de pară prevăzut cu o limbă mobilă care produce sunete caracteristice. – 2. Bătaie de clopot, dangăt. – 3. Clopoței, talangă. – 4. În expresia a trage clopotele: a bate clopotul; a bate toba, a trîmbița; Arg., a curta o femeie, a-i face complimente. – 5. Varietate de campanule, Campanula carpatica, Campanula rapunculoides. – Mr. cloput. Sl. klopotŭ „zgomot”, de la klepati „a bate, a trage”, cf. clipi (Miklosich, Slaw Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 64; Conev 57). Sensul de „clopot” nu este cert pentru sl., dar cf. bg. klopot „clopot”, sb. klepet „sunet de talangă”, sb. klepetuša „talangă”. Der. clopoțel, s. m. (talangă; clopot mic; diverse plante din familia campanulaceelor, Campanula glomerata, Campanula medium, Campanula rapunculus, Campanula patula, Campanula alpina, etc.); clopotar, s. m. (persoană care trage clopotele la biserică; persoană care sună din clopoțel; berbec blînd; indiscret); clopotărie, s. f. (atelierul clopotarului); clopoți (var. clopoti), vb. (a trage clopotul; a bate clopotul; a divulga, a trîmbița); clopotniță, s. f. (turn de biserică în care sînt instalate clopotele). Din rom. pare a proveni sb. klopotar „miel blînd”. Vezi definitia »

șoșót, șoșóte, s.n. (reg.) 1. sunet ușor, produs de curgerea liniștită a apei; șopot, susur, murmur. 2. șușoteală. 3. cleveteală. 4. zvon. 5. (reg.; în loc. vb.) a lua în șoșote = a cicăli (pe cineva). Vezi definitia »

șorobót s.n. (reg.) roboteală, trebăluială. Vezi definitia »

POLIGLÓT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care știe mai multe limbi. ♦ Care este scris în mai multe limbi. [< fr. polyglotte, cf. gr. polys – numeros, glotta – limbă]. Vezi definitia »