CENUȘÁR, (1) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc. în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar. Vezi definitia »

LOMBÁR, -Ă adj. referitor la șale, din regiunea șalelor. (< fr. lombaire) Vezi definitia »

ALENCAR, José Martiniano de (1829-1877), scriitor brazilian. Unul dintre creatorii literaturii naționale. A fixat temele tradiționale ale romanului brazilian, evocînd cu simpatie figura indigenului („Guarani”). Vezi definitia »

sfârtecar, sfârtecari s. m. pl. (intl.) persoană are obișnuiește să se bată cu cuțitul; criminal care folosește arme albe. Vezi definitia »

SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste facând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār. Vezi definitia »