caleáșcă (caléști), s. f. – Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleașcă. Cuvîntul a putut intra în rom. pe mai multe căi, deoarece apare în multe limbi europene. Pare a fi de origine cehă, kolesa (de la kolo „roată”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. calèche (› sp. calesa). Cf. pe de altă parte, tc. kaleșka, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. În rom. pare să fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., după Conev; însă istoria cuvîntului bg. nu este clară; din mag. după Gáldi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, îl derivă din rom. ngr. ϰαλιάσϰα. Vezi definitia »

NAVÍCULĂ s. f. algă microscopică din grupul diatomeelor, care produce colorația verde a unor stridii. (< fr. navicula) Vezi definitia »

HISTORADIOGRÁMĂ s. f. imagine obținută prin historadiografie. (< fr. historadiogramme) Vezi definitia »

FÓNTĂ s. f. aliaj de fier și carbon folosit la elaborarea oțelului sau pentru turnarea unor piese. (< fr. fonte) Vezi definitia »

MENINGOENCEFALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a meningelor și a creierului. [< fr. méningoencéphalite]. Vezi definitia »