MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietatea pe care o au corpurile magnetice de a se magnetiza. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = fluid universal care ar străbate toate corpurile însuflețite și care s-ar transmite (în anumite condiții) de la om la om; concepție și ansamblu de procedee terapeutice bazate pe proprietățile acestui fluid. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus. Vezi definitia »

REVOLUȚIONARÍSM s. n. atitudine, spirit revoluționar. (< germ. Revolutionarismus) Vezi definitia »

PENTICOSTALÍSM s. n. sectă religioasă care acordă o importanță doctrinară centrală botezului cu Duhul Sfânt și ai cărei membri, prin asceză și prin alți stimuli psihici, își produc o stare de extaz și de convulsii. (< penticostal + -ism) Vezi definitia »

CHIMIOTACTÍSM s. n. chemotactism. (< fr. chemiotactisme) Vezi definitia »

ENDOMORFÍSM s.n. (Geol.) 1. Totalitatea schimbărilor pe care le suferă o magmă la contactul cu unele roci pe care le asimilează. 2. (Mat.) Homomorfism de la o mulțime cu o structură dată de ea însăși. [< fr. endomorphisme, cf. gr. endon – înăuntru, morphe – formă]. Vezi definitia »