Definita cuvantului persoană
PERSOÁNĂ s. f. 1. individul uman considerat prin totalitatea însușirilor fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ în ~ = a) personal. b) în carne și oase. ♦ (jur.) ~ fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații. ~ juridică = întreprindere, instituție etc. căreia legea îi acordă drepturi și datorii, recunoscută ca subiect de drept. 2. categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume, care indică pe cel căruia i se adresează sau pe cel despre care se vorbește; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă această categorie. (< lat. persona, fr. personne)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu persoană
SUBFILIÁLĂ, subfiliale, s. f. Secție a unei întreprinderi sau instituții mai mică decât filiala. [Pr.: -li-a-] – Sub1- + filială. Vezi definitia »
RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho. Vezi definitia »
molíftă (molífte), s. f. – Slujbă, serviciu religios celebrat în afara slujbelor obișnuite. – Var. (înv.) molivtă, molitfă. Megl. moliftă. Sl. (bg.) molitva (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Miklosich, Lexicon, 379; Cihac, II, 201; Berneker, II, 66), din sl. molĭba „rugăciune”, moliti „a ruga”. – Der. molitve(l)nic (var. moliftelnic), s. n. (liturghier, ritual), din sl. molitvĭnikŭ, cf. bg., sb. molitvenik. Cf. molebnic. Vezi definitia »
FÂNTÂNIOÁRĂ, fântânioare, s. f. (Rar) Fântâniță. [Var.: fântâioáră s. f.] – Fântână + suf. -ioară. Vezi definitia »
BÓRZĂ, borze, s. f. Gândac mare, negru, care trăiește în locuri umede și elimină la atingere o secreție rău mirositoare (Blaps mortisaga). Vezi definitia »