ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare, specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus. Vezi definitia »

AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale pentru a marca trecutul indicativului. – Din fr. augment, lat. augmentum. Vezi definitia »

VĂRSĂMẤNT, vărsăminte, s. n. Depunere a unei sume de bani la dispoziția cuiva (de obicei a statului), pe baza unei obligații legale; p. gener. plată a unei sume de bani. ♦ (Concr.) Sumă de bani care constituie obiectul acestei plăți sau depuneri. – Vărsa + suf. -ământ (după fr. versement). Vezi definitia »

PREVALÉNT, -Ă, prevalenți, -te, adj. (Livr.) De importanță majoră. ♦ Predominant. – Din lat. praevalens, -tis, engl. prevalent. Vezi definitia »

ENDOFITOBIÓNT s. n. organism cu biotopul în țesutul plantelor. (< fr. endophytobionte) Vezi definitia »