RETÉNȚIE s.f. 1. Reținere, oprire. ♦ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. 2. Imposibilitate de a se elimina un produs biologic; defect de funcționare a unor glande cu secreție internă, constând în dificultatea sau în imposibilitatea de a elimina materiile lor de excreție. 3. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. (Constr.) Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale; reținere a apei în astfel de bazine. [Gen. -iei, var. retențiune s.f. / cf. fr. rétention, lat. retentio]. Vezi definitia »

OFIOLOGÍE s.f. (Biol.) Disciplină care se ocupă cu studiul șerpilor. [Gen. -iei. / < fr. ophiologie, cf. gr. ophis – șarpe, logos – studiu]. Vezi definitia »

NEFELOMETRÍE s. f. procedeu de analiză constând în a măsura concentrația unei emulsii, comparându-i transparența cu o preparație etalon. (< fr. néphélémétrie) Vezi definitia »

abdominalgie (-mi-nal- / -min-al-) s. f., art. abdominalgía, g.-d. art. abdominalgíei; pl. abdominalgíi, art. abdominalgíile Vezi definitia »

INTERPENETRÁȚIE s. f. întrepătrundere. (< fr. interpénétration) Vezi definitia »