DIATOMÍT s. n. rocă organogenă silicioasă prin sedimentarea cochiliilor de diatomee; tripoli, kiselgur. (< fr. diatomite) Vezi definitia »

NEVEȘTEJÍT, -Ă, neveștejiți, -te, adj. Care nu s-a veștejit; p. ext. (fig.) veșnic, etern. – Ne- + veștejit. Vezi definitia »

ILICÍT, -Ă adj. Oprit, nepermis de lege; (p. ext.) necinstit. [< lat. illicitus]. Vezi definitia »

NEOSTENÍT, -Ă, neosteniți, -te, adj. 1. Care nu obosește niciodată; p. ext. care este în continuă mișcare, în continuă activitate; foarte harnic, foarte activ; neobosit, odihnit. 2. Care nu slăbește nici o clipă; susținut, perseverent. [Pr.: ne-os-] – Ne- + ostenit. Vezi definitia »

CATIONÍT s.m. (Chim.) Substanță schimbătoare de cationi. [Pron. -ti-o-. / < engl. cationite]. Vezi definitia »