SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paști. Săptămâna luminată (sau albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștilor. Săptămâna brânzei = prima săptămână din postul Paștilor, în care Biserica ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana. Vezi definitia »

RIBONUCLEÁZĂ s. f. Enzimă prezentă în sucurile digestive intestinale, cu acțiune specifică asupra acidului ribonucleic. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. ribonucléase. Vezi definitia »

SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte. [Pl. și: sarice] – Din lat. sarica (= serica). Vezi definitia »

EXÍNĂ s. f. membrană protectoare externă a grăuntelui de polen, a sporilor. (< fr. exine) Vezi definitia »

IPOTÉZĂ s.f. Presupunere, supoziție pe baza unor fapte cunoscute asupra relației între anumite fenomene sau asupra legăturii dintre aceste fenomene și cauzele lăuntrice care le determină. ♦ (Mat.) Element dat pe baza căruia se dezvoltă o demonstrație. [Cf. fr. hypothèse, lat., gr. hypothesis < hypo – sub, thesis – poziție]. Vezi definitia »