ECONOMÍE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente într-o anumită orânduire socială, determinate de stadiul de dezvoltare a forțelor de producție și a relațiilor de producție. ◊ totalitatea relațiilor de producție care constituie cadrul desfășurării muncii sociale. ♦ ~ de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care oamenii își desfășoară activitatea în mod liber, autonom și eficient. ◊ ramură, sector de activitate productivă. ◊ gospodărire. 2. știința care se ocupă cu studiul economiei (1). ♦ ~ politică = știință socială care studiază legile producției sociale, ale repartiției și schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor orânduiri sociale în succesiunea lor istorică. 3. chibzuință, cumpătare (în cheltuieli). 4. (pl.) rezervă de bani: bani agonisiți. 5. alcătuire, compoziție a planului unei lucrări, a tratării unei chestiuni etc. (< fr. économie, lat. oeconomia, gr. oikonomia) Vezi definitia »

LEXICOLOGÍE s. f. ramură a lingvisticii care studiază sistemul lexical al unei limbi. (< fr. lexicologie) Vezi definitia »

EUGENÍE s.f. Teorie care preconizează ameliorarea calităților biologice umane prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea celor tarați etc.), folosită uneori în scopuri rasiste. [Gen. -iei. / < fr. eugénie, cf. gr. eu – bine, gennan – a zămisli]. Vezi definitia »

FOTOCONDÚCȚIE s. f. Fotoconductibilitate. – Din fr. photoconduction. Vezi definitia »

HIDROMETRÍE s. f. ramură a hidrologiei care studiază metodele tehnice pentru determinarea debitului unui curs de apă sau al unei conducte, al aluviunilor etc. (< fr. hydrométrie) Vezi definitia »