POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli¹ ai Pământului, de la poli¹, caracteristic polilor¹; din regiunea sau din zona polilor¹. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii¹ unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) ◊ Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. Vezi definitia »

RUDIÁR s.m. Gladiator care și-a redobândit libertatea. [Pron. -di-ar. / < lat. rudiarius]. Vezi definitia »

NOBILIÁR, -Ă adj. care aparține nobilimii. (< fr. nobiliaire) Vezi definitia »

BAȘ-CIOHODÁR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întâiul ciohodar. – Tc. bașçuhadar. Vezi definitia »

OVOVIVIPÁR, -Ă adj., s. n. (animal) a cărui femelă clocește ouăle în oviduct. (< fr. ovovivipare) Vezi definitia »