OBIECTÍV, -Ă I. adj. 1. existent în afara conștiinței și independent de ea. 2. imparțial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentilă, sistem de lentile care formează o imagine reală a obiectului observat într-o lunetă, într-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie ținta unei acțiuni militare. ◊ țintă asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. întreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. 4. loc care prezintă interes pentru turiști. 5. (fig.) intenție, scop, țel, țintă. (< fr. objectif, lat. obiectivus) Vezi definitia »

AMENTÍV, -Ă adj. stare ~ă = stare confuzională a conștiinței. (cf. it. amente, dement) Vezi definitia »

PERFECTÍV adj.n. (Despre aspectul verbelor) Care exprimă acțiunea însăși a verbului, eliminând noțiunea de durată și insistând mai mult asupra începutului și a sfârșitului, a rezultatului acțiunii; (despre verbe) care are acest aspect. [Cf. fr. perfectif]. Vezi definitia »

RESTRICTÍV, -Ă adj. Care limitează, care îngrădește; care creează restricții. [Cf. fr. restrictif]. Vezi definitia »

ESTÍV, -Ă adj. Estival. [< lat. aestivus]. Vezi definitia »