CÁUZĂ s.f. 1. Ceea ce determină, provoacă apariția unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă în anumite condiții apariția altui fenomen. 2. Problemă socială de mare importanță, care preocupă o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. ◊ În cunoștință de cauză = cunoscând bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Pricină, proces. ◊ A avea câștig de cauză = a câștiga. [Pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause]. Vezi definitia »

ETÓLĂ, etole, s. f. 1. Podoabă alcătuită dintr-o fâșie de lână sau de mătase, purtată de preoții catolici în timpul serviciului religios. 2. Fâșie lată de blană, purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. – Din fr. étole. Vezi definitia »

ECHIPOLÉNȚĂ s. f. 1. egalitate de forțe, de puteri. 2. (log.) raport de egalitate între două propoziții sau concepte de aceeași extensie; echivalență. 3. (mat.) relație între vectori echipolenți. (< fr. équipollence, lat. aequipollentia) Vezi definitia »

NECONSECVÉNȚĂ, neconsecvențe, s. f. (Rar) Inconsecvență. – Ne- + consecvență (după fr. inconséquence). Vezi definitia »

LINGUÍSTICĂ s.f. v. lingvistică. Vezi definitia »