STUFICULTÚRĂ s. f. cultivarea și exploatarea stufului. (< stuf + -cultură²) Vezi definitia »

ATÉLĂ, atele, s. f. Piesă (din lemn, carton sau metal) folosită pentru a imobiliza în mod provizoriu membrele fracturate. – Din fr. attelle. Vezi definitia »

FIGÚRĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = ansamblu format din puncte, linii și suprafețe. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel ca sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura. Vezi definitia »

cî́rjă f., pl. ĭ (vsl. kryžĭ și križĭ, cruce, cîrjă. V. cruce, crăițar, crijac, cîrjoĭez, cocîrjez, ocîrjesc). Bastonu de ceremonie al prelaților ortodocșĭ. Baston cu mîneru încovoĭat. Bățu cu care se amestecă cheagu´n lapte. (V. fercheteŭ). Fie-care din cele doŭă bețe în care bolnaviĭ saŭ șchĭopiĭ își sprijină supsuorile [!] ca să poată merge (catalige): a merge în cîrjĭ. Vezi definitia »

DROBÍȚĂ, drobițe, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit (Genista tinctoria). – Drob² + suf. -iță. Vezi definitia »