aberáție s. f. 1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate. ♦ (biol.) abatere de la tipul normal al speciei. ◊ ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei. 2. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic. ◊ ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 3. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. (< fr. aberration, lat. aberratio) Vezi definitia »

REFLEXOMETRÍE s. f. măsurare a reflexelor. (< fr. réflexométrie) Vezi definitia »

óstie (óstii), s. f. – Furcă de pescuit. Sl. osti „osie” (Cihac, II, 232; Tiktin), cf. sb., slov. osti, rus. ostie. Vezi definitia »

ECOGRAFÍE s. f. (Med.) Metodă de diagnosticare prin ultrasunete; ultrasonografie. – Din fr. échographie. Vezi definitia »

OFTALMOSCOPÍE s. f. examinare a interiorului ochiului cu oftalmoscopul. (< fr. ophtalmoscopie) Vezi definitia »