Definita cuvantului moratoriu
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească înainte sau după ajungerea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu moratoriu
CONSÍLIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. ◊ Consiliu de stat = a) (în unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă; b) denumire dată organului consultativ al șefului statului; organul suprem al jurisdicției administrative; organul administrativ central. Consiliu de miniștri = totalitatea miniștrilor îndeplinind funcția de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = organ de tutelă alcătuit din membrii familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu științific = colectiv însărcinat cu îndrumarea muncii științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. Consiliu redacțional = organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil. Vezi definitia »
BULANGÍU, bulangii, s.m. (arg., pej.) 1. Homosexual. 2. Neserios, măgar. Vezi definitia »
SALÁRIU s.n. Retribuție pe care o primește regulat cineva pentru munca depusă (în mod permanent undeva); leafă. [Pron. -riu, var. salar s.n. / < fr. salaire, după lat. salarium]. Vezi definitia »
a da afară muștele din Cișmigiu / din Herăstrău expr. a lenevi, a trândăvi. Vezi definitia »
GLASÍU s.n. Culoare transparentă aplicată (în pictură) pe o culoare mai densă pentru redarea clarobscurului. ♦ (Constr.) Vopsire în ulei incolor. [Var. glacis s.n. / < fr. glacis]. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z