MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. Vezi definitia »

CUBATÚRĂ s. f. 1. Aflare a laturii unui cub al cărui volum este egal cu volumul unui corp dat. 2. Determinare prin calcul a volumului mărginit de una sau de mai multe suprafețe. – Din fr. cubature. Vezi definitia »

díjmă (díjme), s. f. – Dare care reprezintă a zecea parte din produse. Sl. dižma, din. lat. decima (Cihac, II, 96; Tiktin), cf. sb., cr., ceh. dežma, mag. dészma (după Tagliavini, Omagiu R. Ortiz, Bucarest 1929, p. 172, rom. ar proveni din mag.). – Der. dijmar, s. m. (înv., strîngător de dijmă); dijmărit, s. n. (dijmă pe stupi și porci; în 1766 era generalizat la 4 parale pe bucată); dijmui, vb. (a primi dijmă; a decima, a pricinui pierderi mari sau morți); dijmuitor, s. m. (persoană care profită de pierderile celorlalți). Vezi definitia »

rostopálă, rostopále, s.f. (reg.) 1. pală mare de fân. 2. vârtej. 3. ropot (de ploaie). 4. iuțeală. Vezi definitia »

ELEGÁNȚĂ s. f. distincție, grație în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincție în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor. ◊ distincție în limbaj, în stil. (< fr. élégance, lat. elegantia) Vezi definitia »