năclád, năcláduri și năclázuri, s.n. (reg.) 1. butuc gros de lemn; năcăruș. 2. scorbură de copac. 3. grindă groasă de stejar. 4. (fig.) greutate, povară sufletească. Vezi definitia »

RĂSÁD, răsaduri, s. n. Plantă tânără (crescută din sămânță în seră sau în răsadniță) care a fost sau urmează să fie răsădită. ♦ Fig. Neam, seminție. – Din bg. razsad, scr. rasad. Vezi definitia »

smreád s.n. (reg.) nectar. Vezi definitia »

vad (-duri), s. n. – 1. Loc de trecere pe cursul unui rîu. – 2. (Înv.) Port, ambarcader. – 3. Pasaj, loc pe unde se trece. – 4. Loc cu mori, loc bun pentru a amplasa o moară de apă. – 5. Loc bun pentru negoț, unde există multă concurență. Lat. vădum (Pușcariu 1849; REW 9120a), cf. it., sp. vado, prov. guat, fr. gué, cat. guau, port. vao. – Der. vădui, vb. (a trece prin vad); vădărit, s. n. (taxă de trecere); vădar, s. m. (încasator de vădărit); vădos, adj. (care are vad), pe care REW 9120 îl trimite la lat. vadōsus. Vezi definitia »

brad (-zi), s.m. – 1. Arbore din familia pinaceelor, Abies pectinata. – 2. Plantă, Hippuris vulgaris. – Mr., megl. brad. Origine necunoscută. Este vorba probabil de un cuvînt provenit din substratul, posibil alpin, avînd în vedere zona caracteristică a acestui arbore. Cf. numele dat bradului de galii din valea Padului, în Italia, padus, desigur aparținînd aceleași familii (Pliniu, III,20), și care s-a păstrat în Rouergue, pade. Este considerat în general drept autohnton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Hasdeu, Col. Tr., 1873, p. 110; Philippide, II, 701; Pascu, Arch. Rom., IX, 301), sau provenind din alb. breth (Meyer 45; Cihac, II, 714; DAR), și în albaneză este considerat de obicei reprezentant al unei rădăcini indo-europene *bras-dh (Jolk, IF, XXX, 208; Capidan, Raporturile, 521). Pornind de la ipoteza alb., Graur, Rom., LIII, 383, ajunge la concluzia că brad este refăcut după pl. brazi, și că forma autentică trebuie să fi fost *braz, ceea ce nu pare a ne apropia mai mult de etimon. După Lahovary 315, este cuvîntul anterior limbilor indo-europenilor. Der. brădancă, s.f. (fată sau femeie rudă a miresei); brădar, s.m. (flăcău care duce bradul de nuntă, sau care joacă jocul acestuia); brădet, s.n. (pădure de brazi); brădiș, s.n. (pădure de brazi); brădișoară, s.f. (specie de ieruncă, Tetrao bonasia); brădișor, s.m. (brad mic; plantă, Iuniperus communis; plante care prin aspectul lor amintesc de cel al bradului, Lycopodium Selago, Lycopodium annotinum, Equisetum arvense, Equisetum maximum); brădoaie, s.f. (albie, copaie); brăduleț, s.m. (brad mic; gogoașă care se servește de ziua Sfîntului Toader, cînd tinerii se leagă prin frăție de cruce, cf. frăție). Vezi definitia »