binecuvîntá (binecuvîntéz, binecuvîntát), vb. – A blagoslovi. De la bine și cuvînta, compuși ca în gr. εὐλογείν, sl. blagosloviti, cf. lat. benedicere. În limbajul ecleziastic continuă să fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca în fraza liturgică bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului. – Der. binecuvîntare, s. f. (acțiunea, formula sau gestul de a binecuvînta); binecuvântător, adj. (care binecuvîntează). Vezi definitia »

EXORBITÁ vb. intr. 1. (despre un astru) a ieși din orbită. 2. (fig.) a întrece măsura; a trece peste ceea ce se cuvine. (după it. esorbitare) Vezi definitia »

FRITÁ vb. tr. a supune un minereu operației de fritare. (< fr. fritter) Vezi definitia »

TENTÁ vb. I. tr. 1. A ispiti; a ademeni. 2. A încerca, a întreprinde. [< fr. tenter, it., lat. tentare]. Vezi definitia »

sălta, salt v. t. 1. a fura. 2. a lua mită. 3. a aresta, a închide. 4. (cart.) a câștiga un pot substanțial. Vezi definitia »