EXCÉPȚIE s.f. 1. Ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); ceea ce nu este obișnuit, normal. ◊ Cu excepția = afară de...; fără excepție = fără deosebire. 2. Mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. [Gen. -iei, var. escepțiune, excepțiune s.f. / cf. fr. exception, lat. exceptio]. Vezi definitia »

PLANÁȚIE s. f. proces de netezire a regiunilor înalte și accidentate ale scoarței terestre datorită factorilor modificatori externi. (< fr., engl. planation) Vezi definitia »

PARESTEZÍE, parestezii, s. f. Senzație de furnicătură, amorțeală, înțepătură etc. care apare în unele boli ale sistemului nervos. – Din fr. paresthésie. Vezi definitia »

ADDÚCȚIE (‹ fr.) s. f. (FIZIOL.) Mișcare efectuată de un mușchi adductor. Vezi definitia »

paralíe s.f. (reg.; în sintagmă) luat din paralie = paralizie. Vezi definitia »