mérge (mérg, mérs), vb. – 1. A umbla, a se îndrepta spre, a pleca. – 2. A călători, a se deplasa. – 3. A se extinde într-o direcție determinată. – 4. A frecventa. – 5. A continua, a dura, a urma. – 6. A circula, a da curs. – 7. A funcționa (o mașină). – 8. A se realiza un negoț. – 9. A progresa, a înainta. – 10. A opera, a proceda. – 11. A intra în anumite jocuri de cărți. – 12. A veni, a se conforma, a se ajusta, a asorta. – 13. A conveni, a fi oportun. – 14. A fi posibil, a fi permis. – 15. A se folosi, a se uza, a se consuma. – 16. A trece. – 17. (În expresii) A cădea, a se desprinde, a se rostogoli. – 18. (Cu pron. în dativ) A-i prii, a fi. – 19. (Cu după) A se mărita, a se căsători. – 20. (Cu pe) A avea un oarecare număr de ani, neîmpliniți. – Var. (Trans.) mere. Mr. nergu, nerșu, megl. mierg, merș, istr. meg, mes, mere. Lat. mergĕre „a se scufunda” (Candrea, Bul. Soc. fil., II, 12; Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1080; Densusianu, GS, II, 20; REW 5525), cf. alb. mergoń „a îndepărta” (Meyer 274; Philippide, II, 647), sard. imbergere „a împinge” ‹ lat. inmergere (Wagner 111). Cf. și Daicovici, Dacor., V, 477; Rosetti, I, 175; Cortés 131. Semantismul presupune un sens intermediar, „a cădea” ca cel care apare (17) în fraze ca vă croiesc de vă merg petecele (Creangă). Var. mere e puțin clară. Poate-i vorba de un proces de asimilare al conjug., datorat participiului mers, ca în curs, cure sau cura (care apoi a evoluat în sens contrar, pînă a ajuns la curgere). Prezența acestei forme în Trans. și în istr. este dovada unei schimbări foarte vechi. Trebuie să existe și în Mold. (cf. poezie populară: după dăscălaș n’oi mere, că mă ține cu pomene), și probabil în tot domeniul rom., cf. mereu. Der. mergător, s. m. (înv., călător); înainte-mergător, s. m. (precursor), după sl. predteča și apoi după lat. praecursor; mers, s. n. (umblat; mișcare; progres, dezvoltare; umblet); mersură, s. f. (umblet); demers, s. n. (diligență, solicitare), format după fr. démarche, pe baza paralelismului marche-mers; premerge, vb. (a preceda), se folosește în Trans., format după germ. vorgehen; premergător, adj. (precedent, antepus; vestitor; s. m. precursor), după fr. précurseur. Vezi definitia »

ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. Vezi definitia »

BRUGGE [brügə] (valon BRUGES [brüj]), oraș în NV Belgiei, port pe canalul Gand-Ostende; 220 mii loc. (1987, cu suburbiile). Constr. navale, echipament electronic, produse alim., dantele, încălț. Monumente: biserica Nôtre Dame, halele (sec. 13-15), primăria (sec. 14-15), Palatul de Justiție (sec. 18). Muzee. Menționat în sec. 7. Vezi definitia »

HETEROGAMETÁNGE s. m. gametange femel sau mascul pe același tal, specific fungilor. (< fr. hétérogamétange) Vezi definitia »

súge (-g, -upt), vb. – 1. A sorbi, a aspira un lichid. – 2. A absorbi. – 3. A bea, a trage laptele din sîn. – 4. A bea, a se ameți. – 5. (Refl.) A se trage la față, a slăbi. – Mr. sug, supșu, suptu, sudzire; megl. sug, supciu, supt, suziri; istr. sugu, supt. Lat. sūgĕre (Pușcariu 1680; REW 8438), cf. it. suggere, port. sugir, gal. sugar. – Der. sugaci, adj. (care suge; neînțărcat), cuvînt literar, fără circulație populară (ALR, II, 146); sugar, adj. (care suge; neînțărcat; s. n., căpriorul mijlociu la casele țărănești); sugător, adj. (sugar, sugaci); sugătoare, s. f. (sugativă; mănunchi de stuf care se pune la geam ca să absoarbă apa de ploaie; plantă, Monotropa hypopytis); supt, s. n. (faptul de a suge, beție); suptură, s. f. (supt, sugere). Din rom. provin bg. sugar (Capidan, Raporturile, 212) și ngr. σιουγϰάρι (Murnu, Lehnw., 40). Vezi definitia »