sprinteníu, -ie, adj. (reg.) sprinteior, sprintenel. Vezi definitia »

CADMIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Cd; nr. at. 48; m. at. 112,41, p. t. 321ºC, p. f. 768ºC); metal alb-argintiu. Se găsește în natură sub formă de combinații în minereuri de zinc. Funcționează în combinații în starea de valență 2. Este folosit la obținerea aliajelor cu punct de topire scăzut și rezistente față de agenții de coroziune, ca absorbant de neutroni în reactoarele nucleare etc.; sulfura și oxidul de c. sînt întrebuințate la preparea culorilor fine și a smalțurilor. A fost descoperit de chimistul german Fr. Strohmeyer în 1817. Vezi definitia »

țuicangiu, țuicangii s. m. băutor de țuică (în special de băuturi alcoolice tari), bețiv. Vezi definitia »

RUȘCHÍU s. n. (Trans.) Bolovăniș, stâncăraie. (din rus²; s-a spus prob., în loc de ruschiu (cf. rușcea și ruscea), datorită culorii roșiatice a unora dintre aceste regiuni pietroase, cum se întâmplă în cazul lui rușeț, des folosit ca toponim; explicația lui Pușcariu, din lat. rūscŭlum, nu este convingătoare) Vezi definitia »

ATANASIU, Ion (1982-1949, n. Iași), geolog român. M. coresp. al Acad. (1940), prof. univ. la Iași și București. Studii stratigrafice și tectonice asupra Carpaților Orientali. A studiat cutremurele de pământ, depozitele cretacice, zăcămintele de petrol și de gaze din România. Vezi definitia »