FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță. Vezi definitia »

ȘOSELÚȚĂ, șoseluțe, s. f. Diminutiv al lui șosea. – Șosea + suf. -eluță. Vezi definitia »

OGLINJOÁRĂ, oglinjoare, s. f. Diminutiv al lui oglindă; oglinduță. [Var.: (înv.) oglingioáră s. f.] – Oglindă + suf. -ioară. Vezi definitia »

DOCUMÉNTICĂ s. f. documentare cu ajutorul calculatorului. (< fr. documentique) Vezi definitia »

HIDROFÍTĂ adj., s. f. (plantă) adaptată la viața acvatică. (< fr. hydrophyte) Vezi definitia »