TOIÁG, toiege, s. n. 1. Băț lung și drept de care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități. 3. (Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga. Vezi definitia »

opșág, opșáguri, s.n. (reg.) 1. vorbă de clacă, glumă, snoavă. 2. răutate, invidie. Vezi definitia »

GIROVÁG s. m. călugăr rătăcitor, vagabond. (< fr. gyrovague, lat. gyrovagus) Vezi definitia »

înșălășág, înșălășáguri, s.f. (reg.) înșelătorie. Vezi definitia »

hărág (hărác), s.n. (reg.) 1. băț rotund cu ajutorul căruia ciobanii măsoară cantitatea de lapte pe care o dă o oaie la mulsoare; țanc. 2. (înv.) unealtă de tras linii spre a scrie drept, lineal. Vezi definitia »