școlăríță, școlăríțe, s.f. (reg.) învățătoare. Vezi definitia »

ORBĂLȚITÚRĂ, orbălțituri, s. f. (Reg.) Orbalț (1). [Var.: orbălțătúră s. f.] – Orbălți + suf.-tură. Vezi definitia »

CATOGENÉZĂ s.f. (Geol.) Proces de formare a rocilor sedimentare. [< fr. catogenèse, cf. gr. kata – în jos, genesis – formare]. Vezi definitia »

ghínă (ghíne), s. f. – Ghinion, nenoroc. Fr. guigne, cf. ngr. γϰίνια; ca ghinion, s. n. (nenoroc), din fr. guignon; der. ghinionist, s. m. (care nu are noroc). Vezi definitia »

MÁRCĂ¹, mărci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. ♦ Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. Marcă de automobil. ◊ Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. Marke. Vezi definitia »